Accesare si consultare fonduri europene, cursuri manager de proiect, formatori

Centrul pentru Educaţie Economică şi Dezvoltare din România

  • Comunicat de presa

    5 septembrie 2017 PORNIM LA DRUM ÎMPREUNĂ   Fundaţia Centrul pentru Educaţie Economică şi Dezvoltare din România – CEED România […]

    Continuarea →
  • Comunicat de presa

    Fundaţia Centrul pentru Educaţie Economică şi Dezvoltare din România (CEED România), S.C. IPA S.A. și Asociația Forumul Tinerilor au implementat […]

    Continuarea →
Vezi toate stirile

Comunicat de presa

5 septembrie 2017

PORNIM LA DRUM ÎMPREUNĂ

 

Fundaţia Centrul pentru Educaţie Economică şi Dezvoltare din România – CEED România împreună cu partenerii săi – Primăria și Școala gimnazială Corcova, județul Mehedinți, S.C. IPA S.A. și Asociația Roșu Aprins – anunţă lansarea proiectului „7 PAȘI ÎMPREUNĂ – SPRE INTEGRARE SOCIALĂ ȘI ECONOMICĂ, ÎMPOTRIVA SĂRĂCIEI și MARGINALIZĂRII În comuna CORCOVA”.

Valoarea totală eligibilă a proiectului cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 este de 20,525,699.65 lei, din care asistenta nerambursabilă acordată de Uniunea Europeană și Guvernul României este de 20.140.819,61 lei, iar contributia proprie de 384.880,04 lei.

Proiectul a început în 10 august 2017 și vizează reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială pentru 650 de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială (AROPE) din comuna Corcova, printr-o abordare care integrează îmbunătățiri sustenabile în 7 domenii complementare: educația, ocuparea forței de muncă, condițiile sociale, medicale, juridice și de locuit și capitalul uman.

Parcurgând cei „7 pași împreună”, la finalul celor 36 luni ale proiectului, această comunitate mehedințeană marginalizată se va bucura de un capitalul uman dezvoltat, căci 300 de școlari și preșcolari își vor imbunătăți accesul si participarea la educație, iar 100 de membri ai comunității se vor implica activ în rezolvarea propriilor probleme. Vor spori gradul de ocupare și șansele pe piața muncii pentru 350 de locuitori, din care 260 vor dobândi o calificare nouă, iar peste 100 vor avea un loc de muncă la angajatori existenti sau la una dintre cele 30 de firme nou infiintate. Minim 650 de locuitori se vor bucura de condiții de viață mai bune ca urmare a accesului la servicii socio-medicale și juridice de calitate, iar minim 70 de gospodării vor oferi condiții de locuit mai bune.

Pe termen lung, prin beneficiile de care se va bucura în mod sustenabil comunitatea din Corcova, cei “7 pași împreună” vor contribui la atingerea obiectivului al POCU privind reducerea numărului de persoane AROPE din comunitățile marginalizate, prin implementarea de măsuri integrate.

Suntem încântați că, alături de partenerii noștri inimoși și pricepuți, vom putea schimba în bine viețile a sute de locuitori marginalizați din comuna Corcova. O responsabilitate dificilă care ne onorează! Noi credem cu tărie că susținerea inițiativei private și șansele mai bune de ocupare sunt cheia succesului în combaterea sărăciei şi excluziunii sociale. Ne dorim sincer ca prin acest proiect să oferim locuitorilor oportunități consistente de dezvoltare profesională și antreprenorială, care să îi ajute să își transforme aspirațiile în realități concrete, de succes, pe termen lung”, declară Alexandra Mararu, Director executiv, CEED România.

Accesați portalul proiectului www.proiect-corcova.ro pentru mai multe detalii despre progresul in parcurgerea celor „7 pași împreună!

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020

Date de contact:

Alexandra Mararu, email: alexandra.mararu@ceed-romania.org, telefon 031 426 09 40

ISO 9001

Sponsori:

SEAF USAID FMO Romanian-American Foundation Image Map