Accesare si consultare fonduri europene, cursuri manager de proiect, formatori

Centrul pentru Educaţie Economică şi Dezvoltare din România

  • Comunicat de presa

    5 septembrie 2017 PORNIM LA DRUM ÎMPREUNĂ   Fundaţia Centrul pentru Educaţie Economică şi Dezvoltare din România – CEED România […]

    Continuarea →
  • Comunicat de presa

    Fundaţia Centrul pentru Educaţie Economică şi Dezvoltare din România (CEED România), S.C. IPA S.A. și Asociația Forumul Tinerilor au implementat […]

    Continuarea →
Vezi toate stirile

EDUCAȚIE ECONOMICĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ (EEDR) Serviciile de consultanță facilitează accesul fermierilor la fonduri pentru dezvoltare

Echipa EEDR formată din experți seniori ai CEED, persoane din resursa locală amplifică în mod activ aria de cuprindere a proiectului în întreaga Românie, în majoritatea dintre cele 20 de comunităţi care au fost deja selectate. În prima jumătate a anului 2013, programul de instruire pentru fermieri a inclus 26 de sesiuni de training, la care au participat peste 440 de fermieri. Tematica acestor seminarii scurte,  concrete, practice și aplicabile s-a concentrat pe subiecte de mare interes pentru fermieri:

  • Surse de finanțare, inclusiv granturi UE disponibile;
  • Prezentarea termenilor şi condițiilor de acces la granturile diponibile în cadrul PNDR;
  • Impozitarea în agricultură conform noilor reglementări;
  • Înregistrarea unei afaceri în agricultură.

Fermierii au avut ocazia să afle despre produsele financiare adaptate fermelor sau altor afaceri din zona rurală oferite de diverse IMF-uri active în regiunea lor.

În completarea programului de training, peste 160 de fermieri au beneficiat de acces gratuit la consiliere de afaceri profesional, personalizată, care le-a fost oferită în propria lor comunitate de către experții EEDR. Primele rezultate imediate ale asistenţei oferite în cadrul proiectului  fermierilor activi economic nu au întârziat să fie înregistrate: 2 fermieri din Bucerdea Grânoasă au obţinut microcredite de la VITAS IFN în martie, iar un fermier din  Mihalţ, care a participat şi la instruirea noastră din ianuarie, a obţinut un microcredit de la  OMRO IFN în aprilie 2013. Alţii au depus aplicaţii aflate în curs de analiză.

Proiectul Educație Economică și Dezvoltare Rurală (EEDR) implementate de Centrul pentru Educație Economică și Dezvoltare din România – CEED România este o componentă-cheie a programului Dezvoltare Rurală prin Antreprenoriat și Asociere, inițiat și finanțat de Romanian-American Foundation (RAF).

Proiectul Educație Economică și Dezvoltare Rurală (EEDR) urmărește dezvoltarea abilităților antreprenoriale și de management ale agricultorilor din România, care să genereze crearea de locuri de muncă și dezvoltarea capitalului uman și a afacerilor în zonele rurale.  Proiectul oferă agricultorilor activi economic din 40 de comunități din România servicii de instruire și de consultanță, dar și oportunități de comunicare și schimb de experiență între aceștia.

La finalul programului, 800 de agricultori vor beneficia de servicii de instruire și 1500 vor beneficia de servicii de consultanță directă și individualizată pentru îmbunătățirea rezultatelor economice din fermele lor și pentru obținerea de acces la microfinanțare sau alte surse de finanțare destinate dezvoltării fermelor din mediul rural. Evenimentele de schimb de experiență cu alți agricultori din regiunile-țintă le vor permite să-și extindă orizontul, să cunoască și să replice modelele de bune practici. Ca urmare, ne așteptăm ca producătorii locali să înregistreze creșterea vânzărilor, reducerea costurilor de producție și creșterea calității produselor, realizând astfel creșterea sustenabilității fermelor lor, îmbunătățirea accesului la piețele de desfacere și crearea de noi locuri de muncă. Toate acestea vor avea un impact benefic asupra comunităților lor.

ISO 9001

Sponsori:

SEAF USAID FMO Romanian-American Foundation Image Map